Plecarea lui Bourceanu anunță vremuri grele la Steaua: „Se va simți lipsa lui, iar Pintilii nu-și mai revine”

Redactor:
Robert ZANFIR
Plecarea lui Bourceanu anunță vremuri grele la Steaua:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua este aproape să se despartă de Alex Bourceanu, care a primit o ofertă neașteptată din partea lui Trabzonspor. (ProSport a anunțat în exclusivitate negocierile dintre Steaua și Trabzon). Turcii sunt dispuși să ofere încă de acum 1,3 milioane de euro, sumă nesperat de mare pentru cei din Ghencea, în condițiile în care mijlocașul este intrat în ultimele șase luni de contract și poate pleca liber în vară.

Dacă Reghecampf nu își face probleme și susține că Steaua va câștiga titlul și fără căpitanul ei, din ce în ce mai multe voci spun că roș-albaștrii nu vor mai avea aceeași forță fără „motorul” de la mijlocul terenului. Petre Grigoraș crede că Steaua va suferi după destrămarea cuplului Bourceanu – Pintilii.

Petre Grigoraș: „Problema e că Pintilii nu-și mai revine! Steaua va simți lipsa lui Bourceanu”

„Lipsa lui Bourceanu se va vedea la Steaua, el fiind un jucător cheie în angrenajul echipei. De departe, cuplul Bourceanu – Pintilii a fost cel mai bun din campionat. Problema este că și Pintilii are ceva probleme și nu mai revine la capacitatea maximă”, a declarat Grigoraș la sptfm.ro.

Steaua nu a câștigat niciun amical din cele șapte jucate până acum în pregătiri. Fostul antrenor al CFR-ului nu crede că acestea reflectă adevărata valoare a echipei: „Altfel vor sta lucrurile”.

„Am văzut câteva jocuri ale Stelei. Au făcut multe improvizații, de unde și rezultatele existente. Eu spun să așteptăm începerea campionatului, pentru că altfel vor sta lucrurile în teren. Eu am pășit ceva de genul acesta, după câteva victorii în amicale, în care am câștigat numai la scor, ne-a dat Petrolul 6-0 în campionat”, a mai spus Grigoraș.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×